Decolorarea dinților din tetraciclină: de ce apare și cum se corectează estetic

Ce este decolorarea dentară produsă de tetraciclină

Tetraciclina și doxiciclina sunt antibiotice care pot lăsa o culoare definitivă în dinții care se formează. Copiii expuși la aceste antibiotice în perioada în care dinții lor se formează — în viața intrauterină, prin mamă, sau ca bebeluși — pot avea mai târziu, ca adulți, dinții definitivi decolorați.^[1] O sinteză a literaturii dedicată acestui subiect precizează fereastra de risc pentru tetraciclină: administrarea între 6 luni și 6 ani, perioada în care se formează coroanele dinților.^[2]

Particularitatea acestui tip de decolorare este decalajul: antibioticul se dă în copilărie, iar culoarea se vede abia ani mai târziu, pe dinții definitivi erupți.^[1] Pentru pacient, legătura dintre cele două nu este evidentă, pentru că între cauză și efect trec ani.

De ce arată diferit de la o persoană la alta

Nu toți cei expuși ajung la același rezultat. Severitatea pigmentării depinde de doza administrată, de durata tratamentului, de etapa de mineralizare în care se afla dintele și de cât de activ era procesul de mineralizare în acel moment.^[2] Aceasta explică de ce doi frați care au primit același antibiotic în copilărie pot avea, ca adulți, dinți cu aspect diferit.

Nuanța finală contează pentru ce se poate face mai târziu. Albirea deschide de regulă bine dinții cu tonuri galbene, acționează mai slab pe cei cu tonuri maronii și poate să nu aibă niciun efect pe dinții cu tonuri gri. Tocmai de aceea discuția cu dentistul înaintea oricărei albiri este esențială: nu toate tipurile de decolorare răspund la albire.^[1]

Cum se deosebește de alte pete de pe dinți

Nu orice dinte colorat are legătură cu un antibiotic, iar confuzia cea mai frecventă este cu fluoroza dentară. Fluoroza apare ca linii sau dungi albe fine pe smalț și are cu totul altă cauză: prea mult fluor, din orice sursă — de pildă pastă de dinți înghițită sau apă de băut cu un nivel natural ridicat de fluor — în perioada în care dinții se formează sub gingie. Riscul de a dezvolta fluoroză există până la aproximativ 8 ani, pentru că până atunci dinții sunt încă în formare; după ce dintele a erupt, fluoroza nu mai poate apărea. Fluoroza nu este o boală, nu afectează sănătatea dinților și, în majoritatea cazurilor, este atât de discretă încât doar dentistul o observă la un control.^[3]

Alte explicații frecvente nu au nicio legătură cu copilăria: cafeaua, ceaiul și vinul roșu, care conțin pigmenți ce se prind de smalț; tutunul, prin gudron și nicotină; înaintarea în vârstă, care subțiază smalțul și lasă să se vadă dentina galbenă de dedesubt; un traumatism, după care dintele se închide la culoare pentru că depune dentină suplimentară. Și alte medicamente pot închide culoarea dinților — unele antihistaminice, antipsihotice și medicamente pentru tensiunea arterială — la fel ca chimioterapia și radioterapia în zona capului și gâtului. Un consult stomatologic este, prin urmare, pasul necesar înainte de orice tratament, pentru că fiecare tip de decolorare răspunde altfel.^[1]

Ce opțiuni de tratament estetic există

Primul lucru de lămurit este ce nu funcționează. Pastele de dinți de albire, chiar și cele cu agenți de lustruire în plus, îndepărtează doar petele de la suprafața smalțului și nu schimbă culoarea de bază a dintelui. Mai mult, aceeași sursă precizează că nici albirea propriu-zisă nu este eficientă atunci când decolorarea este provocată de medicamente sau de un traumatism dentar.^[1] Literatura stomatologică dedicată pigmentării prin tetraciclină nuanțează: albirea rămâne prima opțiune de încercat în formele ușoare, iar procedurile restauratoare sunt indicate în formele severe.^[2]

Albirea dentară

Pata de tetraciclină este descrisă ca una dintre cele mai greu de albit. Un articol de specialitate dedicat subiectului insistă pe stabilirea unor așteptări realiste înainte de a începe, pe avantajul de a păstra structura dintelui și pe costul mai mic față de fațete sau coroane — chiar dacă rezultatul rămâne, nu rar, sub ideal. În unele cazuri, sensibilitatea dentară poate împiedica albirea.^[4]

Albirea folosește peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamid, fie la cabinet, fie acasă cu o gutieră făcută pe măsură și prescrisă de dentist.^[1] La dinții pigmentați de tetraciclină, tratamentul este lung: într-un studiu pe 44 de persoane care au purtat noaptea gutiera cu peroxid de carbamid timp de 6 luni, peste 55% din deschiderea la culoare a apărut în prima lună, iar după 5 ani se păstra peste 65% din efectul maxim obținut, la toate cele trei concentrații testate.^[5]

Înainte de albire, dentistul verifică dacă dinții și gingiile sunt sănătoase. În Marea Britanie, de unde provine această recomandare, albirea nu se face la 17 ani sau mai puțin; nu este recomandată nici în sarcină sau alăptare. Efectul nu este permanent — dacă pacientul respectă indicațiile dentistului, poate dura în jur de 3 ani. Efectele secundare posibile sunt dinții sensibili la rece sau la dulce, gingiile sau gâtul iritate și pete albe pe gingii, de regulă pentru puțin timp.^[6] Albirea deschide la culoare doar dinții naturali: nu are efect pe coroane, fațete sau obturații, iar sensibilitatea care apare este, în majoritatea cazurilor, trecătoare.^[1]

Fațetele dentare

Fațeta dentară este o acoperire făcută pe măsură, care îmbracă doar suprafața din față a dintelui — de aceea diferă de coroană, care acoperă tot dintele — și poate ameliora aspectul dinților pătați. Există două tipuri principale. Fațeta din ceramică se confecționează în laborator, după o amprentă sau o scanare 3D a dintelui; este rezistentă, de durată și cu aspect natural, dar e varianta mai scumpă. Fațeta din compozit se modelează și se lustruiește direct pe dinte, cere de obicei mai puțin smalț îndepărtat și mai puține ședințe și e mai ușor de reparat dacă se deteriorează, însă rezistă mai slab la uzură și la pătare.^[7]

În cazul clinic descris în sinteza citată mai sus, un bărbat de 48 de ani, cu pigmentare severă a dinților din față după tetraciclină administrată în copilărie, a fost tratat cu fațete directe din compozit, realizate din mai multe materiale și nuanțe; soluția a răspuns cerințelor estetice și funcționale la un cost mai mic decât varianta ceramică.^[2]

Dacă pacientul își dorește și albire, ordinea contează: albirea făcută înaintea tratamentului protetic poate duce la un rezultat mai bun al fațetelor sau coroanelor care urmează.^[4]

Dacă un copil primește astăzi un astfel de antibiotic

Teama de colorarea dinților a limitat mult timp folosirea doxiciclinei la copiii mici.^[8] Datele recente din practică sunt mai liniștitoare: într-un studiu observațional pe copii internați cu pneumonie cu Mycoplasma pneumoniae, în grupul de 190 de copii tratați cu doxiciclină nu s-a observat niciun caz de colorare a dinților.^[9] Observația acoperă însă doar perioada tratamentului, în timp ce decolorarea produsă de aceste antibiotice se vede abia după erupția dinților definitivi, ani mai târziu.^[1]

Decizia privind antibioticul rămâne a medicului care tratează copilul, iar beneficiul tratării unei infecții se cântărește de la caz la caz. Ce ține de dentist este urmărirea aspectului dinților la controalele obișnuite.

Ce trebuie să știi înainte de tratament

Primul pas este consultul: confirmarea cauzei și evaluarea severității, pentru că tratamentul potrivit într-o formă ușoară nu este același ca într-una severă.^[2] Înainte de o fațetă, dentistul trebuie să trateze cariile sau boala gingivală existente — o fațetă pusă peste un dinte nesănătos poate agrava problema de bază. Fațetarea este un tratament ireversibil, pentru că presupune îndepărtarea unei cantități de smalț, iar fațeta se poate ciobi, fisura, uza sau desprinde în timp, așa că va trebui reparată, relipită sau înlocuită. Pentru cine scrâșnește sau încleștează dinții, sau are o mușcătură adâncă, fațetele pot să nu fie varianta potrivită.^[7]

Fațetele intră în categoria tratamentelor estetice. Îngrijirea lor cere câteva obiceiuri: fără roaderea unghiilor și fără mușcat de obiecte dure, atenție la cafea, ceai și vin roșu, periaj de două ori pe zi cu pastă cu fluor și curățare zilnică între dinți — cariile pot apărea și sub sau în jurul unei fațete. Un avertisment care merită reținut: fațetele se pun doar de un medic dentist cu drept de practică — serviciile oferite de persoane fără pregătire vin cu risc de infecție și de lezare a nervului, iar cine nu are pregătire poate acoperi, fără să-și dea seama, un dinte bolnav.^[7]

Concluzii

Decolorarea dentară produsă de tetraciclină sau doxiciclină vine din perioada în care dinții definitivi se formau și nu se rezolvă nici de la sine, nici cu pastă de dinți de albire. În formele ușoare, albirea profesională, supravegheată de dentist, este prima opțiune de încercat — cu răbdare, pentru că la aceste pigmentări tratamentul se întinde pe luni, și cu așteptări realiste, pentru că dinții cu tonuri gri răspund slab sau deloc. În formele severe, aspectul se corectează cu fațete din compozit sau din ceramică, un tratament ireversibil care cere întreținere pe termen lung. Înainte de orice decizie, cauza trebuie confirmată la cabinet: o fluoroză, o pată de la cafea sau un dinte închis la culoare după un traumatism cer, fiecare, o abordare diferită.