Curățarea limbii: de ce contează pentru respirație

Ce este stratul de pe limbă și de ce se formează

Limba este alcătuită în cea mai mare parte din mușchi și e acoperită de o mucoasă; pe partea din spate, suprafața are mici proeminențe numite papile, între care se află papilele gustative^[2]. Limba găzduiește aproximativ două treimi din microorganismele prezente în cavitatea bucală, o populație stabilă formată în principal din streptococi aerobi și facultativ anaerobi; la copiii sub 18 luni, aceste colonii se găsesc mai frecvent pe limbă decât pe smalțul dentar, ceea ce sugerează că limba ar putea fi un rezervor de bacterii pentru restul gurii^[1]. Aspectul limbii se poate schimba: poate părea „păroasă” sau se poate înnegri, iar între cauzele posibile sunt tratamentul cu antibiotice, consumul de cafea, coloranții din medicamente și alimente, tutunul, radioterapia în zona capului și a gâtului sau folosirea exagerată a apelor de gură cu ingrediente oxidante ori astringente. Suprafața închisă la culoare este neplăcută la vedere, dar nu este periculoasă. O limbă netedă, cu papilele dispărute, apare în inflamația limbii (glosită) și poate însoți anemia sau carența de vitamina B12^[2].

Legătura cu respirația urât mirositoare

Bacteriile din gură se hrănesc din resturile de mâncare rămase și lasă în urmă produși cu miros neplăcut. Studiile arată că aproximativ jumătate dintre adulți au avut cel puțin o dată halenă (respirație urât mirositoare), iar o respirație care nu se îndreaptă deloc sau un gust neplăcut persistent pot fi semnul unei boli gingivale avansate^[3]. Formele severe de boală parodontală — care se manifestă prin gingii umflate sau care sângerează, durere și uneori respirație urât mirositoare — sunt estimate la peste 1 miliard de cazuri în lume, dintr-un total de aproape 3,7 miliarde de oameni afectați de afecțiuni ale cavității orale^[4]. Alte cauze frecvente sunt gura uscată, mâncărurile și băuturile cu miros puternic, fumatul, dar și postul prelungit ori dietele drastice^[5].

Ce arată dovezile despre periajul și raclarea limbii

O recenzie publicată în Periodontology 2000 despre îndepărtarea mecanică a plăcii bacteriene arată că periajul sau raclarea limbii poate reduce eficient mirosul respirației și stratul depus pe limbă; aceeași recenzie amintește că, pe lângă periuța de dinți, ața dentară și periuțele interdentare sunt utile pentru zonele greu accesibile dintre dinți^[6]. O altă recenzie a literaturii, dedicată igienei limbii la copii, a găsit patru studii randomizate care au urmărit efectul curățării mecanice a limbii asupra numărului de streptococi din salivă și asupra indicelui de placă bacteriană de pe toată gura — intervalul de vârstă cel mai studiat a fost 9-12 ani. Autorii consideră că protocoalele specifice de igienă a limbii, împreună cu o dietă și un stil de viață sănătoase, ar putea susține o prevenție mai eficientă a cariilor la copii, dar precizează că sunt necesare mai multe date pentru confirmarea rezultatelor^[1].

Cum cureți corect limba: tehnică și frecvență

Recomandarea este să cureți limba blând o dată pe zi, cu un raclor sau un curățător de limbă, alături de periajul dinților și al gingiilor de cel puțin două ori pe zi, câte 2 minute, cu pastă cu fluor; spațiile dintre dinți se curăță cu ață dentară sau cu periuțe interdentare cel puțin o dată pe zi. Regula care nu se încalcă: nu peria și nu răzui atât de tare încât gingiile sau limba să sângereze^[5]. Periajul limbii cu periuța de dinți este o alternativă la raclare — ambele reduc mirosul respirației și stratul depus^[6]. Pentru spațiile dintre dinți e bine să folosești ața înaintea periajului și să eviți scobitorile de lemn, care pot răni gingia și pot duce la infecție; nu îți clăti gura cu apă imediat după periaj și nu folosi apă de gură chiar atunci, pentru că ar spăla fluorul concentrat rămas pe dinți — alege un alt moment al zilei, de exemplu după masa de prânz^[7].

Greșeli frecvente care fac mai mult rău decât bine

Prima greșeală este presiunea: curățarea limbii sau periajul dinților apăsat, până la sângerarea gingiilor ori a limbii, este explicit de evitat^[5]. A doua este folosirea repetată și în exces a apelor de gură cu ingrediente oxidante sau astringente, care poate duce la aspectul „păros” al limbii — același efect îl are consumul de tutun^[2]. A treia este mascarea mirosului: apele de gură din comerț pot omorî bacteriile sau neutraliza temporar mirosul, însă rămân o soluție de moment — cu cât amâni periajul și curățarea spațiilor dintre dinți, cu atât mai repede revine mirosul^[3].

Când e nevoie de un consult stomatologic sau medical

Mergi la stomatolog dacă respirația urât mirositoare nu trece după câteva săptămâni de igienă corectă acasă, dacă ai gingii dureroase, sângerânde sau inflamate, dacă ai dureri de dinți sau dinți care se mișcă, sau dacă ai probleme cu proteza dentară^[5]. Contactează un medic dacă o problemă a limbii — durere, schimbare de culoare sau umflare — persistă ori îți face dificilă alimentația sau respirația; dacă umflarea limbii începe să afecteze respirația, ai nevoie de ajutor medical imediat^[2].

Concluzii

Curățarea limbii este un pas mic, dar cu efect real asupra respirației — nu înlocuiește periajul dinților și curățarea spațiilor dintre dinți, ci le completează. Raclarea sau periajul blând al limbii, o dată pe zi, într-o rutină corectă de igienă și fără folosirea excesivă a apelor de gură agresive, este tot ce are nevoie majoritatea oamenilor. Când respirația urât mirositoare persistă după câteva săptămâni de igienă corectă sau când apare o modificare a limbii care nu se ameliorează, pasul potrivit este consultul la stomatolog, iar pentru problemele care trec dincolo de cavitatea bucală, la medicul de familie.