Diastema: de ce apare spațiul dintre incisivii din față și cum se închide

Ce este diastema

Diastema este numele folosit pentru orice spațiu vizibil între doi dinți alăturați; forma cea mai cunoscută este spațiul dintre cei doi incisivi centrali de sus, dar un spațiu asemănător poate apărea și în alte zone ale arcadei. Nu este o boală în sine, ci o particularitate a felului în care sunt așezați dinții pe arcadă. Foarte puțini oameni au o aliniere perfectă a dinților, iar majoritatea abaterilor de aliniere sunt minore și nu au nevoie de tratament; problemele de mușcătură și de aliniere rămân totuși cel mai frecvent motiv pentru care un pacient este trimis la un medic ortodont^[1].

De ce apare spațiul dintre dinți

O parte dintre factorii care schimbă poziția dinților pe arcadă explică și apariția unui spațiu între ei. Problemele de aliniere a dinților sunt cel mai adesea moștenite genetic și pot porni de la o diferență între mărimea celor două maxilare sau între mărimea maxilarului și cea a dinților. Se adaugă obiceiurile din copilărie — suptul degetului, împingerea limbii între dinți, folosirea suzetei după vârsta de 3 ani sau utilizarea prelungită a biberonului — și situații care privesc direct dinții: dinți suplimentari, dinți lipsă, dinți incluși (care nu au erupt) sau dinți cu formă anormală^[1].

La copiii mici, un factor local important este frenul labial superior — banda mică de țesut care leagă buza de sus de gingie, între cei doi incisivi centrali. Un studiu realizat pe 432 de copii cu vârste între 3 și 6 ani, care aveau dentiție de lapte completă și spațiu între incisivii centrali, a analizat felul în care se prinde acest fren și a constatat că tipul de atașare și nivelul de inserție se schimbă odată cu vârsta; diastema mediană a fost mai frecventă și mai mare la copiii mai mici, s-a redus pe măsură ce aceștia au crescut, iar cercetătorii au recomandat, pentru dentiția de lapte, o evaluare adaptată vârstei și o abordare conservatoare, fără intervenție grăbită^[2].

La adulți, un spațiu nou apărut între dinți, mai ales dacă vine împreună cu sângerare a gingiilor sau cu mobilitate a dinților, poate fi semnul unei boli parodontale avansate: infecția care distruge osul din jurul dinților îi poate face să se miște și să se deplaseze din poziția inițială, uneori până la a deveni mobili sau a necesita extracție^[3].

La copii: când e normal și când merită o evaluare

La copiii mici, un spațiu vizibil între incisivii de sus este ceva obișnuit. În studiul despre frenul labial, diastema a fost mai frecventă și mai mare la cei mai mici dintre copii și s-a redus pe măsură ce aceștia au crescut, în paralel cu schimbarea felului în care se prinde frenul. Concluzia autorilor a fost că, la dentiția de lapte, evaluarea trebuie adaptată vârstei, iar abordarea să rămână una conservatoare^[2].

Medicul dentist al copilului este cel care observă, la controalele periodice, dacă alinierea dinților iese din limitele normale, și tot el poate recomanda o evaluare la un medic ortodont — specialistul care se ocupă de diagnosticul și corectarea problemelor de mușcătură și de aliniere a dinților^[1][4].

De ce contează diastema pentru zâmbet

Un spațiu vizibil între dinții din față poate influența felul în care oamenii își percep propriul zâmbet, chiar dacă nu produce durere sau disconfort. Un studiu brazilian realizat pe 420 de adolescenți afrodescendenți de 12 ani, cu o mușcătură normală, a comparat impactul estetic și funcțional al spațiului dintre incisivii superiori și al înghesuirii dentare: adolescenții cu diastemă, indiferent dacă aveau sau nu și înghesuire, au avut scoruri mai mari la o scală de percepție estetică a zâmbetului, ceea ce arată o insatisfacție mai mare legată de aspect. În același studiu însă, prezența diastemei nu a avut o influență semnificativă asupra scorului de impact funcțional și psihosocial mai general (OHIP-14), spre deosebire de percepția pur estetică^[5].

Cu alte cuvinte, diastema poate deranja mai ales din punct de vedere al aspectului, ceea ce explică de ce mulți pacienți caută o soluție estetică, chiar dacă spațiul respectiv nu le creează probleme de mestecat sau de vorbit.

Cum se pune diagnosticul

Cele mai multe probleme de aliniere sunt descoperite de medicul dentist la un control de rutină: îți cere să strângi dinții și verifică felul în care se potrivesc arcadele, iar dacă găsește ceva în neregulă te poate trimite la un ortodont. Pentru diagnostic pot fi necesare radiografii dentare și un mulaj al dinților^[1]. La copii, ortodontul examinează dinții, gura și maxilarele, iar radiografiile arată și dacă mai sunt dinți permanenți care urmează să erupă; amprenta luată cu o gutieră cu material moale dă o replică a dinților, care ajută la alegerea tratamentului^[6].

Dacă spațiul a apărut brusc la un adult, alături de gingii care sângerează ușor, sunt roșii sau umflate, sau de dinți care par să se fi alungit ori să se miște, medicul va verifica dacă există o boală parodontală: diagnosticul se pune prin examinarea gingiilor, măsurarea cu o sondă a adâncimii spațiului dintre dinte și gingie și, dacă e nevoie, radiografii care arată eventuala pierdere de os^[3].

Opțiuni de tratament

Alegerea metodei depinde de cauza spațiului, de mărimea lui și de starea generală a dinților și a gingiilor.

• Ortodonția se ocupă tocmai de corectarea mușcăturii, iar dinții prea depărtați între ei sunt una dintre situațiile în care se poate recomanda o corectare; aparatele fixe și alignerii transparenți sunt dispozitivele folosite cel mai des pentru a ghida dinții în poziția potrivită, iar contenția (retainerul) păstrează și stabilizează rezultatul obținut^[4]. Aparatul dentar mută dinții prin presiune constantă, iar la copii durata medie a tratamentului este de aproximativ 2 ani, în funcție de problema care trebuie corectată; după el, contenția împiedică dinții să se întoarcă spre poziția inițială^[6].
• Fațetele dentare sunt învelișuri subțiri, făcute pe măsură, aplicate doar pe suprafața din față a dintelui, iar printre problemele pe care le pot masca sunt și spațiile dintre dinți. Fațeta din porțelan este o coajă subțire lucrată în laborator, după o amprentă sau o scanare a dintelui: e rezistentă, de durată și cu aspect natural, dar și varianta mai scumpă. Fațeta din compozit este făcută dintr-un material de plombă de culoarea dintelui, lipit și modelat direct pe dinte și întărit cu o lampă specială; cere de obicei îndepărtarea unei cantități mai mici de smalț și mai puține vizite și se repară mai ușor, dar rezistă mai puțin la uzură și la pete^[7].
• Înainte de o fațetă, medicul trebuie să trateze mai întâi cariile sau boala gingiilor, pentru că aplicarea pe dinți bolnavi poate agrava problemele existente. Pentru că se îndepărtează smalț, tratamentul nu este reversibil, iar la persoanele care scrâșnesc sau strâng dinții ori au o mușcătură adâncă fațetele pot să nu fie o alegere potrivită^[7].
• Atunci când spațiul este cauzat sau agravat de o boală parodontală, tratamentul de bază constă în curățarea profesională a tartrului de sub gingie (detartraj și chiuretaj radicular) și, în formele avansate, tratament chirurgical, alături de renunțarea la fumat, care încetinește vindecarea^[3].

Ce urmează după tratament

După orice tratament ortodontic, purtarea contenției recomandate de medic este esențială, altfel dinții tind să revină spre poziția inițială; igiena zilnică riguroasă (periaj, ață dentară sau alte instrumente interdentare recomandate de ortodont) și controalele regulate rămân importante pe tot parcursul tratamentului, pentru a preveni cariile în perioada cu aparat^[4][6].

Dinții cu fațete pot face în continuare carii la margine sau dedesubt, așa că periajul cu pastă cu fluor de două ori pe zi și curățarea zilnică între dinți rămân obligatorii. Este indicat să eviți roaderea unghiilor și mestecatul unor obiecte dure, să porți o gutieră de protecție dacă practici un sport de contact și să fii atent la alimentele și băuturile care pot păta materialul, precum cafeaua, ceaiul sau vinul roșu. Dacă mușcătura nu se simte confortabil după aplicarea unei fațete sau dacă aceasta se ciobește, se fisurează sau se desprinde, este nevoie de o vizită la medicul stomatolog pentru reparare sau înlocuire^[7].

Concluzii

Spațiul dintre dinții din față nu este, prin el însuși, un semn de boală, iar la copiii mici de multe ori se reduce singur pe măsură ce cresc. Când persistă la vârsta adultă sau apare brusc, merită o evaluare la medicul stomatolog, pentru a afla dacă e vorba de o simplă trăsătură a alinierii dentare sau de un semn al unei probleme parodontale care are nevoie de tratament propriu. Soluțiile estetice — de la ortodonție la fațete — pot închide sau masca spațiul, dar alegerea potrivită depinde de cauza reală a acestuia, nu doar de aspect.