Leucoplazia orală: petele albe din gură care nu trebuie ignorate

Ce este leucoplazia orală

Leucoplazia este denumirea medicală pentru o pată sau o placă albă care apare pe mucoasa gurii — pe limbă, pe fața internă a obrajilor, pe gingii, pe planșeul bucal sau pe bolta palatină — și care nu poate fi ștearsă sau răzuită.^[1] De regulă nu este dureroasă, are o formă neregulată, poate fi ușor reliefată și, în unele cazuri, are în interiorul ei zone roșii.^[1] Cauza exactă nu este cunoscută, dar leziunea este considerată o reacție a mucoasei la o iritație cronică.^[2]

O confuzie frecventă este între leucoplazie și candidoza orală (micoza produsă de ciuperca Candida), care dă tot pete albe în gură — diferența esențială este că depunerile din candidoză pot fi îndepărtate prin răzuire, în timp ce placa din leucoplazie rămâne pe loc.^[1]

Cauze și factori de risc

Leucoplazia este pusă pe seama unei iritații prelungite a mucoasei bucale. Printre cauzele cel mai des întâlnite se numără dinții cu margini aspre sau rupți, protezele, coroanele sau obturațiile care nu mai sunt bine ajustate pe mucoasă, fumatul (inclusiv pipa) și ținerea tutunului de mestecat sau a tutunului de prizat în gură perioade lungi de timp, precum și consumul mare de alcool.^[2] Este mai frecventă la persoanele în vârstă.^[2]

Există și o formă distinctă, leucoplazia păroasă, cu aspect de pată albă, cutată, de regulă pe marginile limbii — este produsă de virusul Epstein-Barr (același care dă mononucleoza) și apare aproape exclusiv la persoanele cu imunitatea scăzută, de exemplu în infecția HIV sau după un transplant de organ ori de măduvă; la unii pacienți poate fi chiar primul semn vizibil al unei infecții HIV netratate.^[1][2] Spre deosebire de celelalte forme, leucoplazia păroasă nu are risc de a se transforma în cancer.^[1]

Cum se manifestă

Pata sau placa este, de regulă, albă sau gri, cu margini neregulate, ușor reliefată și cu suprafață dură; nu doare și nu produce alte simptome.^[1][2] Tocmai de aceea este adesea descoperită la un control stomatologic obișnuit, care este și cea mai bună ocazie pentru examinarea de depistare a cancerului oral.^[3] Poate deveni sensibilă la contactul cu alimente acide sau picante.^[2] Leucoplazia păroasă are un aspect caracteristic cutat sau fibrilar și se localizează aproape mereu pe marginile laterale ale limbii.^[1]

Clinic, leziunile se împart în omogene (o placă uniformă, plată) și neomogene (suprafață inegală, cu zone groase, nodulare sau cu insule roșii amestecate cu alb) — distincția este importantă, pentru că formele neomogene au un risc de malignizare mult mai mare decât cele omogene.^[4]

Semnele unui cancer oral care nu trebuie confundate cu o pată banală

Cancerul cavității bucale poate debuta chiar sub forma unei pete albe sau roșii pe gingie, limbă sau mucoasa obrazului — motiv pentru care orice astfel de pată care nu dispare în două săptămâni trebuie arătată unui medic.^[3][5] Alte semne de alarmă sunt o rană sau o ulcerație în gură sau pe buză care nu se vindecă, o zonă groasă în gură sau o umflătură a maxilarului care face ca proteza să nu se mai potrivească, un nodul la nivelul gâtului, sângerare sau durere fără explicație în gură, dificultate la mestecat, la înghițit sau la mișcarea limbii și a maxilarului, precum și o voce răgușită persistentă sau o durere de gât care nu trece.^[3][5] Cancerul oral apare mai frecvent după 40 de ani, iar diagnosticul este pus cel mai des la persoanele trecute de 50 de ani, și afectează de peste două ori mai mulți bărbați decât femei; fumatul și alcoolul rămân principalii factori de risc, alături de infecția cu virusul HPV, mai ales pentru cancerele localizate mai în spate, spre amigdale și baza limbii.^[3][5]

Ce spun studiile despre riscul de malignizare

O meta-analiză publicată în 2025, care a reunit 55 de studii și peste 41.000 de persoane cu leucoplazie orală, a calculat o rată medie de transformare malignă de 6,64% (interval de încredere 5,21-8,21%), proporție care nu s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii.^[4] Riscul crește clar atunci când leziunea este neomogenă (risc de peste 4 ori mai mare), are dimensiuni mari (risc dublu), se află pe marginea laterală a limbii (unde rata de malignizare ajunge la 12,71%) sau prezintă celule displazice la examenul microscopic (risc de aproape 3 ori mai mare); fumatul crește, de asemenea, riscul.^[4]

Un studiu de cohortă publicat în 2025, pe o bază de date americană cu peste 4 milioane de pacienți, a găsit o rată de transformare malignă de 8,4% la cei cu leucoplazie orală, cu un interval median de 25 de luni de la diagnostic până la apariția cancerului; persoanele cu infecție HIV și leucoplazie orală au avut un risc aproape de 4 ori mai mare de a dezvolta cancer oral.^[6] Același studiu a arătat că eritroplazia orală (pata roșie) este mult mai agresivă — jumătate dintre cei cu eritroplazie au dezvoltat cancer (11 din 22 de pacienți, un grup mic), cu un interval median de sub 4 luni de la diagnostic — ceea ce arată de ce orice pată persistentă din gură, albă sau roșie, trebuie evaluată de un medic, nu ignorată pentru că nu doare.^[6]

Un studiu românesc pe 120 de pacienți cu leucoplazie orală a găsit o rată de malignizare de 7,5%, cu o legătură statistică clară între transformarea malignă și gradul de displazie constatat la biopsie; la unii pacienți examenul microscopic a arătat un carcinom deși leziunea părea benignă clinic, iar concluzia autorilor a fost că biopsia este necesară chiar și la leziunile omogene, cu aspect benign.^[7]

Diagnostic

La un control, medicul stomatolog sau cel de familie examinează pata, verifică dacă poate fi răzuită și exclude alte cauze, cum ar fi o candidoză sau mușcarea repetată a obrazului.^[1] Caută totodată o iritație locală care ar putea explica leziunea: un dinte cu margine aspră, o proteză, o obturație sau o coroană care freacă mucoasa.^[2] Pacientul poate fi trimis la un specialist pentru biopsie — recoltarea unui mic fragment din pată, examinat la microscop pentru a căuta celule anormale.^[1] Biopsia este cea care confirmă diagnosticul^[2] și, așa cum arată studiul românesc citat mai sus, rămâne necesară chiar și la leziunile care la examenul clinic par complet benigne.^[7]

Tratament

Dacă biopsia nu arată celule anormale, tratamentul leucoplaziei constă, în primul rând, în îndepărtarea cauzei: tratarea sau șlefuirea dinților cu margini aspre, ajustarea sau refacerea protezei, obturației sau coroanei care freacă mucoasa, oprirea completă a fumatului și a oricărei forme de tutun, și reducerea sau eliminarea consumului de alcool.^[1][2] La mulți pacienți, placa se micșorează sau dispare în câteva săptămâni sau luni după ce iritația este înlăturată.^[2] Indiferent dacă leziunea se reduce sau nu, este nevoie de controale periodice la stomatolog pentru a urmări dacă pata își schimbă aspectul sau dimensiunea.^[1]

Atunci când există riscul ca leziunea să devină malignă, medicul poate recomanda îndepărtarea ei chirurgicală, cu bisturiul sau cu laserul, sub anestezie locală sau, uneori, generală.^[1] Opțiunile de urmărire, excizie și chirurgie cu laser sunt cele descrise și într-o trecere în revistă a managementului leucoplaziei publicată în 2025, care notează totodată că identificarea leziunilor cu risc înalt rămâne dificilă.^[8] Criteriile care cresc riscul sunt cele de mai sus: leziune neomogenă, de dimensiuni mari, pe marginea laterală a limbii sau cu displazie la biopsie.^[4]

Leucoplazia păroasă, legată de virusul Epstein-Barr, se tratează cu medicație antivirală — uneori și cu un medicament aplicat local pe pată — iar placa dispare de regulă după tratament.^[1][2]

Concluzii

Majoritatea leucoplaziilor orale sunt benigne și se remit odată cu îndepărtarea cauzei locale, dar singura modalitate de a fi sigur este controlul la stomatolog și, atunci când medicul recomandă, biopsia. O pată albă în gură care nu trece în câteva săptămâni, mai ales dacă este neregulată, groasă sau situată pe marginea limbii, trebuie arătată unui medic — nu pentru că ar fi automat cancer, ci pentru că cel mai sigur mod de a exclude această posibilitate este o evaluare profesională, nu o așteptare acasă.