Puntea dentară: ce este, cum se pune și cât rezistă

Ce este o punte dentară și cum funcționează

O punte dentară poate înlocui dinții lipsă cu dinți falși, atașați de dinții rămași pe ambele părți ale golului. Spre deosebire de o proteză mobilă, o punte fixă nu se poate scoate singură din gură — este fixată în loc de medicul stomatolog. Punțile sunt confecționate de obicei din porțelan și din materiale precum zirconiul sau aliajul de aur; există și punți din rășină cu structură metalică, precum și punți sprijinite pe implanturi.^[1]

Rezultatul pe termen lung al unei punți depinde în mare măsură de „fundația” pe care se sprijină, motiv pentru care menținerea sănătoasă și puternică a dinților rămași contează la fel de mult ca lucrarea în sine.^[2]

Cui i se recomandă o punte și care sunt alternativele

O punte se ia în calcul atunci când lipsește unul sau mai mulți dinți, iar dinții din jurul golului sunt suficient de sănătoși pentru a susține o lucrare fixă.^[1] Un gol lăsat netratat nu rămâne fără urmări: dinții vecini tind să se încline spre spațiul liber, iar acest lucru poate afecta în timp ocluzia — felul în care se întâlnesc dinții de sus cu cei de jos la mușcat.^[1]

La nivel global, pierderea completă a dinților afectează în medie aproape 7% dintre adulții de 20 de ani și peste și circa 23% dintre persoanele de 60 de ani și peste, fiind cauzată în principal de cariile avansate și de bolile parodontale severe; pierderea dinților poate avea și un impact psihologic și social, nu doar funcțional.^[3]

Alternativele la o punte fixă sunt proteza parțială mobilă, pe care pacientul o poate scoate singur pentru curățare, implantul dentar, fixat chirurgical în osul maxilarului, și, pentru un dinte slăbit dar prezent, o coroană dentară simplă. Medicul stomatolog examinează gura și verifică dacă dinții de lângă gol sunt suficient de puternici și dacă un implant este potrivit în cazul tău; merită discutat cu el și costul fiecărei variante.^[1]

Tipurile de punți dentare

La puntea clasică, dinții aflați de o parte și de alta a golului sunt acoperiți fiecare cu o coroană, iar aceste coroane sunt unite printr-un dinte artificial din mijloc (corpul de punte) care „umple” spațiul.^[1] O coroană dentară, folosită și separat de o punte, este o carcasă care acoperă un dinte pentru a-i reda forma și rezistența — poate întări un dinte cu o obturație mare, poate proteja un dinte slăbit de fractură, poate reface un dinte deja spart sau poate acoperi un implant ori un dinte decolorat.^[4]

Pentru dinții din zona frontală se pot folosi punți din rășină și metal: dintele artificial este prins de un cadru metalic mic, fixat pe fața din spate a dinților de o parte și de alta a golului. Și în acest caz medicul șlefuiește de regulă dinții sănătoși, pentru a pregăti lucrarea.^[1] Când nu vrei sau nu poți sprijini lucrarea pe dinții naturali, medicul o poate ancora pe un implant fixat chirurgical în osul maxilarului^[1]; o punte pe implanturi prinde dinții artificiali direct de maxilar sau sub gingie, deci nu încarcă dinții rămași.^[2]

Cum decurge tratamentul

Realizarea unei punți clasice necesită mai mult de o vizită, de obicei cel puțin două. La prima, medicul examinează gura, tratează eventualele carii sau afecțiuni ale gingiilor, poate cere o radiografie și verifică dacă dinții care vor susține puntea sunt suficient de puternici. Dinții de o parte și de alta a golului sunt șlefuiți ca să facă loc coroanelor de sprijin, apoi se ia o amprentă a lor, pe baza căreia puntea definitivă este confecționată. Până când aceasta este gata, pacientul poate primi o punte provizorie. La a doua vizită, puntea definitivă este pusă în loc și fixată cu ciment dentar pe dinții pregătiți; ca alternativă, medicul poate ancora puntea pe un implant montat chirurgical în os.^[1]

Îngrijirea unei punți dentare

O punte fixă se periază zilnic la fel ca dinții naturali, cu pastă de dinți cu fluor. Spațiul de sub corpul de punte — acolo unde dintele artificial atinge gingia — nu poate fi curățat cu ața dentară obișnuită, pentru că coroanele punții sunt unite între ele și ața nu mai are cum să treacă printre dinți. Întreabă medicul stomatolog cum e cel mai bine să cureți sub punte: poate fi nevoie de ață specială cu capăt rigid, de fire ajutătoare pentru trecerea aței sau de periuțe interdentare. Controalele stomatologice regulate sunt la fel de importante.^[1]

Dacă, în locul unei punți, se alege o proteză mobilă, îngrijirea arată altfel: proteza se scoate din gură și se curăță de două ori pe zi, dimineața și seara, cu o periuță moale, cu apă și săpun neutru — nu cu pastă de dinți, care îi poate zgâria suprafața — iar peste noapte se scoate și se păstrează într-un recipient curat și uscat sau cu apă, după recomandarea medicului.^[5] Chiar și fără dinți proprii, gingiile, limba și cerul gurii trebuie periate zilnic; în primele săptămâni proteza poate părea nepotrivită sau poate irita ușor, senzații care trec pe măsură ce mușchii obrajilor și ai limbii se obișnuiesc cu ea.^[6]

Cât rezistă o punte dentară și ce poate merge greșit

O punte îngrijită corect poate funcționa mulți ani, dar nu este definitivă: cel mai frecvent, eșecul vine de la caria dinților naturali de lângă ea sau de la cedarea cimentului care o fixează.^[1] Un studiu retrospectiv pe 258 de lucrări fixe sprijinite pe dinți naturali, urmărite în medie circa 8 ani, a găsit complicații tehnice la 74 dintre ele — cel mai des fisurarea sau desprinderea ceramicii (66 de cazuri) și pierderea retenției (11 cazuri) — iar punțile lungi, de 5 sau mai multe unități, s-au complicat semnificativ mai des decât cele scurte. Rata de supraviețuire fără complicații tehnice a fost de 91% la 5 ani, 68% la 10 ani și 34% la 15 ani pentru lucrările scurte, față de 85%, 50% și, respectiv, doar 18% pentru cele lungi.^[7]

Un alt studiu, pe 569 de lucrări fixe din zona frontală urmărite în medie peste 7 ani, a găsit o rată globală de complicații de 40,4% — 30,9% complicații biologice și 13,4% complicații tehnice. Cele mai multe au apărut la coroanele solidarizate între ele și la punțile clasice (75% și, respectiv, 67,6%), iar cele mai puține la fațete și la punțile în extensie, sprijinite doar la un capăt (29,1% și 28,6%). Igiena orală precară a fost asociată clar cu un risc mai mare de complicații, iar lucrările sprijinite pe implanturi au avut un risc de complicații mult mai mic decât cele sprijinite pe dinți naturali.^[8] Aceste cifre nu înseamnă că o punte pe dinți naturali este o alegere greșită, ci arată de ce igiena zilnică minuțioasă și controalele stomatologice periodice contează la fel de mult ca tipul de lucrare ales.

Concluzii

O punte dentară rămâne o soluție fixă pentru un dinte sau câțiva dinți lipsă, atunci când dinții din jurul golului sunt suficient de sănătoși pentru a o susține. Alegerea între punte clasică, punte din rășină și metal, punte pe implant sau proteză mobilă se face împreună cu medicul stomatolog, după examinarea gurii. Indiferent de tipul ales, curățarea atentă a spațiului de sub lucrare și controalele regulate fac diferența între o punte care rezistă mulți ani și una care se complică mult mai devreme.