Boala parodontală: cum previi progresia de la gingivită la pierderea dinților

Ce este boala parodontală și prin ce diferă de gingivită

Boala parodontală este o infecție care afectează țesuturile care înconjoară și susțin dinții și apare din cauza acumulării plăcii bacteriene. Gingivita este stadiul incipient al acestei boli: gingiile devin roșii, umflate și sensibile, sângerează ușor, iar respirația poate deveni urât mirositoare. În acest stadiu, boala este încă reversibilă — eliminarea infecției poate fi la fel de simplă ca o vizită la cabinet pentru o curățare profesională, urmată de periaj zilnic și folosirea aței dentare.^[3]

Dacă gingivita nu este tratată, infecția avansează spre parodontită: placa netratată se întărește și se transformă în tartru, care nu mai poate fi îndepărtat decât printr-o curățare profesională, iar inflamația se poate extinde spre osul care susține dinții, făcând mestecatul dureros. În cazurile cele mai grave, dinții devin mobili sau trebuie extrași.^[2]

De ce apare: cauze și factori de risc

Cauza directă este placa bacteriană care nu este îndepărtată zilnic prin periaj și curățare interdentară; ea se poate întări și transforma în tartru, pe care doar un medic stomatolog sau un igienist îl poate elimina. Dintre factorii de risc, fumatul sau folosirea altor produse din tutun este cel mai important — consumul de tutun poate și să întârzie vindecarea și să facă tratamentul mai puțin eficient. Urmează vârsta înaintată, diabetul zaharat și predispoziția genetică, iar stresul, unele boli cronice și modificările hormonale la fete și femei sunt, la rândul lor, asociate cu boala gingivală.^[2]

Un risc mai mare de gingivită îl dau și igiena dentară deficitară, dinții înghesuiți, greu de curățat, sarcina, precum și anumite medicamente: corticosteroizi, unele medicamente antiepileptice, tratamente pentru cancer, unele blocante ale canalelor de calciu și contraceptivele orale.^[3]

La nivel de sănătate publică, principalii factori de risc pentru boala parodontală sunt igiena orală deficitară și consumul de tutun, iar formele severe sunt estimate la peste 1 miliard de cazuri în lume. Bolile orale în ansamblu împart aceiași factori de risc modificabili cu alte boli cronice — tutunul, alcoolul și alimentația bogată în zahăr. Diabetul are o legătură reciprocă cu boala parodontală: este legat atât de apariția, cât și de evoluția ei.^[4]

Consumul de tutun și diabetul sunt, de altfel, doi dintre factorii de risc recunoscuți pentru boala gingivală, iar bolile orale netratate pot afecta, în timp, capacitatea de a mânca și de a vorbi, interacțiunile sociale și chiar rezultatele școlare sau profesionale. Boala gingivală severă este, alături de carii și de pierderea severă a dinților, una dintre cele trei afecțiuni orale cu cel mai mare efect asupra sănătății generale și a calității vieții.^[5]

Semnele care nu trebuie ignorate

Semnele bolii parodontale includ gingii care sângerează la periaj, la folosirea aței dentare sau la mușcatul unor alimente tari, gingii umflate, roșii și dureroase. Netratată, boala poate duce la respirație urât mirositoare și la un gust neplăcut în gură, la retragerea gingiilor, la mobilitate dentară sau chiar la pierderea dinților, precum și la apariția unui abces dentar.^[1]

Pe măsură ce boala avansează, gingiile se pot retrage de pe dinți, dând impresia că dinții „s-au alungit", dinții pot deveni sensibili sau mobili, iar mestecatul poate deveni dureros; respirația urât mirositoare persistentă este, de asemenea, un semn de urmărit.^[2]

Un lucru de reținut: boala gingivală este de obicei nedureroasă, motiv pentru care mulți oameni nu știu că o au — de aceea controalele stomatologice regulate contează chiar și atunci când nu simți nimic în neregulă.^[1][3]

Cere o programare de urgență la medicul dentist dacă gingiile sunt foarte umflate și dureroase, dacă dinții au devenit mobili sau au căzut, dacă apar ulcerații ori pete roșii în gură sau dacă observi o umflătură în gură ori pe buză.^[1]

Cum se pune diagnosticul și cum se tratează

La control, medicul examinează gingiile pentru semne de inflamație, sângerare și retragere și folosește o sondă subțire pentru a măsura adâncimea spațiului dintre dinte și gingie. Într-o gură sănătoasă, aceste pungi au de obicei între 1 și 3 milimetri; pungi mai adânci pot fi un semn de boală parodontală. Medicul verifică și mobilitatea dinților, întreabă despre istoricul medical, iar o radiografie poate arăta dacă osul care susține dinții a fost afectat. În funcție de situație, pacientul poate fi îndrumat către un medic specialist în boli parodontale.^[2]

Scopul principal al tratamentului este controlul infecției. Când boala este surprinsă în stadiul de gingivită, ea poate fi adesea oprită doar prin periaj și folosirea zilnică a aței dentare. Odată instalată parodontita, tratamentul standard este detartrajul cu chiuretaj radicular (o curățare în profunzime a suprafeței radiculare), la care medicul poate asocia o clătire orală prescrisă; în formele avansate poate fi nevoie de tratament chirurgical. În toate cazurile, rezultatul depinde de menținerea unei igiene orale corecte acasă, iar renunțarea la tutun este recomandată tocmai pentru că îmbunătățește rezultatul tratamentului.^[2]

Ce poți face acasă ca să previi progresia

Periajul de două ori pe zi cu pastă de dinți cu fluor este recomandarea de bază pentru prevenirea bolii gingivale, iar după periaj se scuipă, fără a clăti gura cu apă — clătirea îndepărtează fluorul rămas pe dinți. Din același motiv, apa de gură nu se folosește imediat după periaj.^[1][4]

Curățarea zilnică a spațiilor dintre dinți, cu ață dentară sau cu periuțe interdentare, este la fel de importantă ca periajul, pentru că periuța obișnuită nu ajunge acolo unde se acumulează placa bacteriană. La acestea se adaugă controalele regulate la medicul dentist și la igienist — cu atât mai mult în sarcină sau în diabetul zaharat de tip 2 — și renunțarea la fumat.^[1]

O analiză recentă a literaturii de specialitate arată o schimbare de preferință dinspre folosirea aței dentare către periuțele interdentare, în timp ce bastonașele de cauciuc și irigatoarele bucale rămân alternative eficiente și preferate de mulți pacienți. Aceeași analiză arată că periuțele electrice cu mișcare oscilant-rotativă sau sonică reduc mai mult placa bacteriană și îmbunătățesc starea gingiilor comparativ cu periajul manual, deși periajul manual, făcut corect, rămâne eficient.^[6]

Un aspect subliniat de aceeași analiză este că boala orală persistă în populație în mare parte din cauza diferenței dintre cât de bine cred oamenii că se spală pe dinți și cât de bine o fac în realitate — durata și tehnica periajului sunt adesea insuficiente. Sănătatea gingiilor depinde, în cele din urmă, de constanța și calitatea curățării mecanice a plăcii bacteriene, iar niciun instrument, oricât de performant, nu poate înlocui instruirea de către un specialist și formarea unui obicei zilnic corect.^[6]

Concluzii

Gingivita este semnalul de alarmă timpuriu al bolii parodontale și, spre deosebire de parodontita instalată, se poate opri complet dacă este tratată la timp. Cheia prevenției stă în recunoașterea semnelor — gingii care sângerează, umflate sau sensibile —, în controlul factorilor de risc precum fumatul și diabetul, și în combinația dintre periaj corect de două ori pe zi, curățare interdentară zilnică și controale stomatologice regulate, chiar și în absența oricărui disconfort.