Cariile de rădăcină la vârstnici: de ce apar și cum se tratează diferit

Ce este caria de rădăcină

Caria „obișnuită" începe pe smalț, învelișul dur de la suprafața dintelui: bacteriile din placa dentară transformă zaharurile din alimente în acizi, care atacă smalțul și îl fac să piardă minerale, până când se formează o cavitate^[1]. Pe rădăcină, mecanismul e același, dar punctul de plecare e altul. Cât timp rădăcina stă acoperită de gingie, bacteriile nu ajung la ea. Problema apare atunci când gingia se retrage: suprafața rădăcinii rămâne descoperită, bacteriile care produc carie intră în contact direct cu ea și caria se instalează exact acolo — motivul pentru care mulți adulți în vârstă fac carii pe suprafețele radiculare expuse^[1]. Riscul crește și pentru că, odată cu anii, se adaugă uzura dentară acumulată^[2].

De ce apare mai des odată cu vârsta

Retragerea gingiei nu e un fenomen izolat — este de obicei consecința bolii parodontale: placa bacteriană netratată se întărește în tartru, bacteriile din placă și tartru declanșează inflamația care distruge gingia și țesuturile de susținere, iar în formele netratate procesul se extinde la osul care ține dintele, gingia se desprinde de dinte și dinții par mai lungi^[3]. Un al doilea factor major e gura uscată. Saliva umezește și descompune alimentele, spală resturile de pe dinți și gingii și conține minerale precum calciul și fosfatul, care mențin dinții puternici și luptă împotriva cariei; când nu e suficientă salivă, riscul de carie crește. Gura uscată (xerostomia) nu e o consecință normală a îmbătrânirii, ci are cauze identificabile, multe frecvente la vârstnici: sute de medicamente (printre care cele pentru tensiune arterială crescută, depresie și problemele de control al vezicii urinare), boli precum sindromul Sjögren, infecția HIV sau diabetul, dar și radioterapia ori chimioterapia din tratamentul cancerului^[4].

Datele globale confirmă că nu e o problemă minoră: o analiză sistematică cu meta-analiză, care a sintetizat 91 de studii publicate între 1990 și 2023, a estimat o prevalență globală de 41% a cariei de rădăcină la adulți de vârstă mijlocie și vârstnici, cu o medie de aproape 3 dinți afectați per persoană — valori mai mari în țările cu venit național brut ridicat^[5]. Un studiu transversal pe 423 de adulți de 65-74 de ani, care a folosit metode de clasificare automată, a separat un grup cu risc ridicat (84% dintre ei aveau carii de rădăcină) de unul cu risc scăzut (22%); printre factorii asociați cu riscul crescut s-au numărat vârsta mai avansată, pungile parodontale mai profunde, pierderea de atașament, sexul feminin, bolile generale, gura uscată și dinții pierduți și nerestaurați, în timp ce periajul de cel puțin două ori pe zi și un nivel bun de cunoștințe despre sănătatea orală au fost asociate cu un risc mai mic^[6]. Ce se pierde la capătul acestui drum se vede în statisticile globale: pierderea tuturor dinților este estimată la aproximativ 23% dintre persoanele de 60 de ani și peste, iar caria netratată a dinților permanenți este, potrivit studiului Global Burden of Disease 2021, cea mai frecventă afecțiune din lume^[7].

Cum se manifestă și când nu mai poți aștepta

La fel ca orice carie, în stadiile incipiente poate să nu dea niciun simptom. Pe măsură ce avansează, apar durere de dinte, sensibilitate la dulce, cald sau rece și pete albe, maronii sau negre pe suprafața dintelui, inclusiv chiar lângă marginea gingiei. Dacă leziunea rămâne netratată și dintele se infectează, se poate forma un abces — o colecție de puroi care provoacă durere, umflarea feței și febră^[1][2].

Acestea sunt semnele la care nu amâni programarea: durere pulsatilă care nu trece, umflare a obrazului sau a gingiei, febră sau gust neplăcut persistent dinspre o zonă a gurii. Mergi de urgență la medicul stomatolog; dacă umflarea se extinde rapid, apare dificultate la înghițire sau la respirație, sau simptomele apar în afara programului cabinetelor, adresează-te direct la Unitatea de Primiri Urgențe sau sună la 112 — o infecție dentară netratată se poate extinde în afara gurii.

Cum se pune diagnosticul

Caria de rădăcină se descoperă, de regulă, la un control stomatologic de rutină: medicul caută pete albe, maronii sau negre, verifică dacă sunt zone moi sau lipicioase la sondare și poate face o radiografie, care arată leziunea^[1]. Pentru că în spatele rădăcinii expuse stă aproape întotdeauna boala parodontală, medicul măsoară și adâncimea „pungilor" dintre gingie și dinte cu o sondă milimetrică — într-o gură sănătoasă aceste pungi au între 1 și 3 milimetri, iar unele mai adânci sunt semn de boală parodontală; radiografia arată, în plus, dacă s-a produs deja pierdere de os^[3].

Tratamentul: de la fluorizare la obturație

Dacă leziunea e prinsă într-un stadiu incipient, înainte să se formeze o cavitate, medicul poate aplica fluor pentru a inversa procesul^[1]. Fluorul întărește suprafața dură a dintelui și ajută la refacerea mineralelor pierdute, iar în cabinet se aplică sub formă de lac sau gel^[8].

Pentru caria de rădăcină există dovezi dedicate. O analiză sistematică cu meta-analiză în rețea, care a adunat 17 studii randomizate (aproximativ 2.900 de participanți și 5.200 de leziuni radiculare active), a comparat metodele nerestaurative de a opri evoluția acestor leziuni. Dintre cele aplicate de medic, mai eficiente decât controlul activ s-au dovedit lacul cu fluorură de sodiu 5% aplicat trimestrial (singur sau combinat cu complexul CPP-ACP, derivat din cazeina din lapte), lacul cu clorhexidină 40% și aplicarea anuală de fluorură diamino-argentică 38%, cu sau fără iodură de potasiu. Dintre cele pe care le folosește pacientul acasă, zilnic, au oprit evoluția leziunilor mai bine decât controlul pasta de dinți cu 5000 ppm fluor, pasta cu 1450 ppm fluor și 1,5% arginină, precum și pasta cu 1400 ppm fluor folosită împreună cu o apă de gură cu amino-fluorură și fluorură de potasiu. Autorii atrag atenția că certitudinea dovezilor e scăzută, deci rezultatele trebuie interpretate cu prudență^[9]. O analiză Cochrane dedicată fluorurii diamino-argentice arată, cu certitudine moderată, că aceasta previne apariția de noi carii de rădăcină comparativ cu placebo sau lipsa tratamentului; despre efectul estetic al colorării dinților, aceeași analiză notează că studiile l-au raportat prea puțin pentru a trage o concluzie, așa că merită discutat cu medicul înainte de aplicare^[10].

Dacă leziunea a trecut deja de stadiul în care poate fi oprită și s-a format o cavitate propriu-zisă, tratamentul e identic cu cel al unei carii obișnuite: medicul îndepărtează țesutul afectat și reface dintele cu o obturație^[1].

Ce poți face acasă ca să previi progresia

Periajul de două ori pe zi cu pastă de dinți cu fluor, curățarea zilnică între dinți cu ață dentară sau cu o periuță interdentară și controalele stomatologice regulate rămân baza prevenției, mai ales atunci când gingia e deja retrasă pe anumiți dinți^[1][2]. Recomandarea internațională este periajul de două ori pe zi cu o pastă care conține între 1000 și 1500 ppm fluor^[7]; fluorul se obține din pasta de dinți și din apa de gură cu fluor, iar în unele țări și din apa de la robinet, acolo unde sistemul public de alimentare îi ajustează nivelul^[8].

Dacă ai gura uscată, discută cu medicul despre cauza ei — dacă vinovat e un medicament, doza sau tratamentul pot fi schimbate, iar la nevoie se poate prescrie un substituent de salivă. Până atunci, bea apă în cantitate suficientă pe parcursul zilei și sorbi apă în timpul mesei, limitează băuturile cu cofeină (cafea, ceai, unele băuturi carbogazoase), nu folosi tutun și alcool, pentru că usucă gura, mestecă gumă fără zahăr ca să stimulezi secreția de salivă și folosește un umidificator peste noapte^[4]. Nu în ultimul rând, în studiul citat mai sus periajul de cel puțin două ori pe zi și un nivel bun de cunoștințe despre sănătatea orală au fost asociate cu o probabilitate mai mică de a face parte din grupul cu risc ridicat — un motiv concret să-l întrebi pe dentist exact ce rutină se potrivește situației tale^[6].

Concluzii

Caria de rădăcină nu e un capriciu al vârstei, ci consecința a doi factori care devin tot mai frecvenți cu anii: gingia retrasă și gura uscată. Vestea bună este că, prinsă înainte să se formeze o cavitate, poate fi oprită fără a fi nevoie de obturație — prin fluorizare profesională și o igienă adaptată. Asta se întâmplă însă doar dacă medicul are ocazia să se uite la timp exact la acele suprafețe ale rădăcinii pe care periajul obișnuit le curăță mai greu. Dacă ai gingii retrase, iei medicamente care îți usucă gura sau ai simțit sensibilitate chiar la marginea gingiei, spune-i medicului tău la următorul control.