Retragerea gingiilor (recesia gingivală): cauze, semne și tratament

Ce este recesia gingivală

În mod normal, gingia acoperă și protejează rădăcina fiecărui dinte, iar smalțul este singura parte vizibilă deasupra ei. Când gingia se retrage, marginea ei coboară spre vârful rădăcinii, iar o porțiune din rădăcină rămâne descoperită - dintele pare vizibil mai lung, iar zona expusă, care nu este acoperită de smalț, poate deveni sensibilă la rece, la dulce sau la acru. Printre semnele bolii gingivale se numără exact acest fenomen: gingiile care se micșorează și se retrag de pe dinte^[1]. Instituția americană de referință pentru cercetare dentară descrie același tablou: gingia se poate desprinde de pe dinte, făcând dintele să pară mai lung, alături de dinți sensibili sau mobili și durere la masticație^[2]. Recesia este de altfel listată printre complicațiile posibile ale gingivitei netratate - forma incipientă, reversibilă a bolii gingivale - alături de parodontită și de infecția sau abcesul gingiei ori al osului maxilar^[3].

Cât de frecventă este

Recesia gingivală nu este o raritate. O analiză sistematică ce a reunit 22 de studii pe populația generală a estimat că 81,1% dintre adulți au cel puțin un milimetru de recesie undeva în gură, 48,4% au recesie de cel puțin 3 milimetri, iar 16,2% au forme mai severe, de cel puțin 5 milimetri^[6]. Un studiu observațional derulat în șapte țări europene, pe 3.551 de persoane cu vârsta medie de 44 de ani, a găsit recesie gingivală (definită tot ca minimum 1 milimetru) la 87,9% dintre participanți, cu o frecvență care crește constant începând din tinerețe și continuă să urce cu vârsta^[7]. La nivel global, formele severe de boală parodontală - în care gingia se desprinde de pe dinte și de pe osul care îl susține, iar dinții se mobilizează sau se pierd - sunt estimate la peste 1 miliard de cazuri^[4].

De ce apare: cauze și factori de risc

Recesia gingivală rareori apare izolat - este de cele mai multe ori consecința unui proces inflamator sau mecanic care afectează gingia și osul din jurul dintelui pe termen lung. Analiza celor 22 de studii citată mai sus a identificat și cuantificat principalii factori asociați statistic cu recesia: boala parodontală (persoanele cu parodontită au un risc de aproape 10 ori mai mare), un fren labial înalt - banda de țesut care leagă buza de gingie (risc de peste 4 ori mai mare), placa dentară acumulată (risc de peste 4 ori mai mare), trauma ocluzală - forțele excesive care apasă dintele la închiderea gurii (risc de peste 3 ori mai mare), precum și fumatul, consumul de alcool, sexul masculin și un istoric anterior de tratament parodontal^[6].

Aceleași direcții apar și în sursele instituționale: fumatul sau folosirea produselor din tutun este considerat cel mai important factor de risc modificabil pentru boala gingivală, iar boala este mai frecventă și mai severă la bărbați decât la femei; vârsta înaintată, diabetul și predispoziția genetică sunt alți factori recunoscuți^[2]. La nivel de sănătate publică, principalii factori de risc pentru boala parodontală sunt igiena orală deficitară și consumul de tutun, iar tutunul, alcoolul și alimentația bogată în zahăr sunt factorii modificabili comuni ai bolilor orale în ansamblu^[4].

Semne care indică nevoia unui consult

Recesia gingivală se instalează de obicei lent, iar multe persoane observă mai întâi consecințele ei decât procesul în sine. Printre semnele de urmărit: gingii care sângerează la periaj, la folosirea aței dentare sau la mușcarea unor alimente tari, gingii umflate, roșii și dureroase, respirație urât mirositoare persistentă, gingii care par să se micșoreze și dinți care devin mobili^[1]. La nivelul dinților, pot apărea sensibilitate crescută și durere la masticație^[2]. Un studiu pe populația din șapte țări europene a arătat că hipersensibilitatea dentinară - senzația neplăcută la rece, dulce sau acru - este semnificativ asociată cu prezența recesiei gingivale, ceea ce înseamnă că sensibilitatea bruscă la un dinte poate fi un semnal de alarmă util^[7].

Un consult stomatologic programat este recomandat atunci când gingiile sângerează la periaj sau la alimente tari, sunt dureroase și umflate, respirația rămâne urât mirositoare sau, la copii, gingiile sunt dureroase și sângerează^[1]. Un consult de urgență este necesar atunci când, pe lângă gingii foarte umflate și dureroase, apar dinți care devin mobili sau cad, ulcerații ori pete roșii în gură, sau o umflătură (posibil abces) în gură sau pe buză^[1].

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul recesiei gingivale se face în cabinetul stomatologic, printr-un examen clinic direct. Medicul examinează gingiile pentru semne de inflamație, sângerare și retragere de pe dinte și folosește o sondă parodontală - un instrument fin, asemănător unei rigle - pentru a măsura adâncimea șanțului dintre dinte și gingie. Într-o gură sănătoasă, adâncimea acestor pungi este de obicei între 1 și 3 milimetri; pungi mai adânci sunt un semn de boală parodontală. Medicul verifică și mobilitatea dinților și poate solicita radiografii dentare pentru a evalua dacă osul care susține dinții a fost afectat. Atunci când este necesar, pacientul poate fi îndrumat către un medic parodontolog, specializat în diagnosticul și tratamentul bolilor gingiilor^[2].

Tratament

Abordarea depinde de cât de avansată este problema. În fazele incipiente, cauzate în principal de acumularea plăcii bacteriene, situația poate fi adesea corectată prin periaj și folosirea zilnică a aței dentare sau a periuțelor interdentare^[2]. Când există deja boală parodontală instalată, este nevoie de tratament profesional: detartraj și chiuretaj radicular (o curățare profundă sub linia gingiei), eventual un medicament sub formă de soluție de clătire prescris de medic, plus recomandări clare privind tehnica de periaj și de folosire a aței dentare^[1][2]. Pentru gingivita simplă, sursele medicale de referință menționează și clătirile orale antibacteriene ca ajutor, pe lângă periaj și ața dentară^[3]. Renunțarea la fumat face parte din planul de tratament, pentru că tutunul întârzie vindecarea și reduce șansele ca tratamentul parodontal să reușească^[2].

În formele avansate de boală parodontală, poate fi nevoie de tratament suplimentar - inclusiv medicamente sau, în cazurile severe, tratament chirurgical la nivelul gingiei^[1][2]. Orice tip de tratament are însă nevoie de continuitate: rezultatele se mențin doar dacă îngrijirea zilnică de acasă este corectă și constantă^[2].

Ce poți face acasă și cum previi agravarea

Recomandările de bază sunt simple, dar au nevoie de constanță: periaj de două ori pe zi cu o pastă de dinți cu fluor, folosirea zilnică a aței dentare sau a unor alternative precum periuțele interdentare, bețișoarele speciale sau dușul bucal (recomandate de medic, în funcție de spațiile dintre dinți), plus vizite regulate la stomatolog pentru control și curățare profesională^[2]. Recomandarea privind pasta de dinți cu fluor este susținută și la nivel de sănătate publică: expunerea adecvată la fluor este considerată esențială pentru prevenirea cariilor, iar periajul de două ori pe zi cu pastă cu fluor (1.000-1.500 ppm) este încurajat, alături de reducerea consumului de alcool și de renunțarea la orice formă de tutun^[4]. O dietă echilibrată, alături de periaj corect și controale regulate, completează lista de măsuri simple care protejează gingiile pe termen lung^[5].

Pentru că trauma ocluzală se numără printre factorii asociați cu recesia^[6], merită discutat cu medicul stomatolog dacă tehnica de periaj folosită este cea potrivită și dacă există semne de scrâșnit al dinților care ar trebui gestionate separat. Nu există un remediu de acasă care să refacă o gingie deja retrasă - odată ce rădăcina este expusă, țesutul pierdut nu mai crește înapoi de la sine, motiv pentru care obiectivul realist al îngrijirii de acasă este oprirea progresiei, nu inversarea ei.

Concluzii

Retragerea gingiilor este o problemă frecventă, dar nu este niciodată doar o chestiune de estetică sau de sensibilitate trecătoare - este de cele mai multe ori semnul unui proces parodontal care merită investigat. Vestea bună este că majoritatea factorilor care o cauzează sunt cunoscuți și, în bună măsură, controlabili: igiena orală corectă, renunțarea la fumat, tratarea la timp a bolii gingivale și o tehnică de periaj potrivită pot opri agravarea și pot proteja dinții pe termen lung. Un consult stomatologic la primele semne - sângerare, sensibilitate, gingii care par să se micșoreze - rămâne cel mai sigur mod de a afla la ce stadiu se află problema și ce tratament este potrivit.