Dintele fracturat: când se poate salva prin tratament de canal și când trebuie extras

Ce tipuri de probleme poate avea un dinte fisurat sau spart

Un dinte fisurat, spart sau lovit este una dintre cauzele infecției pulpei dentare — țesutul din interiorul dintelui, format din nervi și vase de sânge — alături de o carie profundă sau de proceduri dentare repetate pe același dinte^[1]. Durerea provocată de o fisură poate fi confundată cu alte cauze de durere de dinte: o carie netratată, o durere de ureche sau chiar o problemă la sinusuri pot da dureri asemănătoare, motiv pentru care stomatologul trebuie să stabilească exact sursa durerii înainte de a propune un tratament^[2].

Într-un studiu pe 561 de pacienți diagnosticați cu dinte fisurat, cel mai frecvent afectați au fost primii molari superiori, iar disconfortul la mușcat a fost simptomul predominant, prezent la aproape 3 din 4 pacienți. Fisurile de pe marginea distală a dintelui au fost cele mai frecvente și au avut și cea mai mare rată de eșec a tratamentului, comparativ cu fisurile din alte zone ale dintelui. Același studiu a identificat două perioade critice în care fisura evoluează spre inflamația pulpei: în prima lună de la apariția disconfortului și, separat, între a treia și a șasea lună — ceea ce înseamnă că o fisură „care nu doare prea tare" nu e un motiv să amâni controlul^[3].

Cum stabilește stomatologul dacă dintele mai poate fi salvat

Pentru un dinte fisurat, două măsurători cântăresc cel mai mult: cât de adânc coboară fisura în rădăcină și cât de adâncă e punga parodontală măsurată cu sonda chiar în lungul liniei de fisură. Într-un studiu pe 263 de dinți posteriori fisurați, tratați prin canal și urmăriți între 1 și 5 ani, combinația dintre o fisură extinsă spre rădăcină pe cel puțin 3 milimetri și o pungă parodontală de minimum 5 milimetri de-a lungul fisurii a fost asociată cu o rată de succes de doar 33,3%, față de 78,9-98,3% pentru fisurile mai limitate, fără pungă parodontală adâncă^[4]. Autorii consideră combinația dintre fisura extinsă în rădăcină și punga parodontală de 5 milimetri sau mai mult un profil cu risc mare, de care stomatologul ține cont când cântărește dacă dintele mai poate fi tratat. Aceiași autori au găsit asociate cu eșecul și vârsta mai înaintată, o leziune vizibilă pe radiografie în jurul vârfului rădăcinii înainte de tratament, mai multe linii de fisură pe același dinte, lipsa unei gutiere de protecție la pacienții care scrâșnesc dinții și restaurarea finală cu onlay sau cu material compozit în locul coroanei^[4].

Tratamentul de canal: cât de des reușește, de fapt, să salveze dintele

Pentru dinții fisurați care încă au pulpa vie și fără simptome, o opțiune este monitorizarea fără niciun tratament restaurator imediat, cu o rată de succes de aproximativ 80% la trei ani. Pentru dinții fisurați tratați prin canal, rata de supraviețuire a dintelui a fost de 90,5-91,1% la 1-2 ani, iar rata de succes de 83,0-91,2% la 1-4 ani. Restaurarea cu o coroană completă după tratamentul de canal a scăzut riscul de extracție de peste 11 ori, comparativ cu dinții rămași fără coroană completă^[5].

Pe termen mai lung, rezultatele rămân bune, dar se mai subțiază: într-un studiu care a urmărit 204 dinți fisurați tratați prin canal timp de 10-15 ani, supraviețuirea dintelui (dintele încă prezent pe arcadă) a fost de 66% la 10 ani și 55% la 15 ani. Factorul cu cea mai mare influență asupra rezultatului a fost tot adâncimea pungii parodontale măsurate înainte de tratament: dinții fără pungă parodontală adâncă (sub 4 milimetri) au avut o supraviețuire de 76% la 10 ani și 64% la 15 ani, în timp ce o pungă de 4-5 milimetri a dublat aproximativ riscul de a pierde dintele pe termen lung, iar o pungă de 6 milimetri sau mai mare l-a aproape triplat^[6].

Fractura radiculară verticală — complicația unui tratament de canal lăsat neterminat

Există și situația inversă: un dinte care ar fi putut fi salvat, dar se fracturează complet pentru că tratamentul de canal nu a fost dus la bun sfârșit. Un caz publicat descrie un pacient de 35 de ani cu durere ascuțită la mușcat și sensibilitate la frig la un premolar, diagnosticat cu sindromul dintelui fisurat pe baza testelor de vitalitate, a testului de mușcătură, a transiluminării, a sondării parodontale și a radiografiilor. Tratamentul de canal a fost finalizat, dar pacientul nu s-a mai prezentat pentru restaurarea coronară finală — iar dintele a dezvoltat o fractură radiculară verticală și a fost, în final, extras. Autorii notează că fractura radiculară verticală apare mai frecvent la dinții tratați endodontic, dar și la dinți netratați, la persoane cu bruxism sau cu obiceiul de a mușca alimente foarte dure. Întârzierea diagnosticului și a tratamentului permite extinderea problemei la osul și la țesuturile din jurul rădăcinii, cu pungi parodontale, abces și pierdere osoasă^[7].

Mesajul practic pentru pacient: dacă stomatologul ți-a recomandat o coroană după tratamentul de canal, programarea pentru ea nu e un detaliu estetic de amânat — e pasul care scade mult riscul de a pierde dintele mai târziu^[5].

Primele ore după o fractură sau un dinte lovit: ce faci și ce eviți

Dacă dintele s-a desprins complet din alveolă, caută-l și ține-l doar de partea vizibilă (coroana), fără să-i atingi rădăcina; nu îl freca și nu îl curăța cu alcool. Poate fi ținut temporar în lapte, în salivă (sub limbă) sau repus cu grijă în alveolă, la nivelul celorlalți dinți, apoi ținut pe loc mușcând ușor pe o compresă, până ajungi la stomatolog — cât mai repede, pentru că, pe măsură ce trece timpul, scad șansele ca dintele să mai poată fi pus la loc. Un dinte spart care nu dă disconfort nu cere mereu o urgență, dar tot trebuie reparat, ca să nu rămână cu margini ascuțite care rănesc buza sau limba. Dacă nu poți apropia normal dinții de sus și de jos, maxilarul poate fi fracturat, iar asta cere ajutor medical imediat, la un cabinet stomatologic sau la spital^[8].

Ce riști dacă lași netratat un dinte fisurat sau spart

Dacă fisura sau fractura permite bacteriilor să ajungă la pulpa dentară, infecția se poate extinde spre osul care susține dintele și poate forma un abces — o colecție de puroi care provoacă durere continuă, sensibilitate la cald sau la rece, umflarea gingiei peste dintele infectat și umflarea zonei maxilarului de sus sau de jos, care e un semn foarte serios. Netratat, abcesul se agravează și poate duce la pierderea dintelui, la infecția sângelui și la complicații care pun viața în pericol; tratat la timp, infecția se vindecă în marea majoritate a cazurilor, iar dintele poate fi salvat^[9]. Riscurile unui tratament de canal în sine includ, pe lângă posibilitatea ca infecția să persiste, și fractura ulterioară a dintelui tratat — motiv suplimentar pentru care coroana de protecție și controalele periodice recomandate de stomatolog nu sunt un pas opțional^[10].

Concluzii

Un dinte fisurat sau spart nu e automat un dinte pierdut. Decizia între tratament de canal și extracție se bazează pe cât de adânc a ajuns fisura spre rădăcină și pe starea osului din jurul dintelui, nu pe cât de tare doare în acel moment — de aceea un control rapid, chiar pentru un disconfort ușor la mușcat, schimbă real șansele de a păstra dintele. Iar dacă ai trecut deja printr-un tratament de canal, coroana finală nu e un capriciu estetic, ci pasul care scade mult riscul de a pierde dintele mai târziu.