Coronectomia molarului de minte: alternativa la extracția completă

Ce este coronectomia și de ce există ca alternativă

Molarii de minte (ultimele măsele de pe arcadă) rămân uneori blocați parțial sau complet sub gingie ori în os — sunt „incluși". Când nu au loc să iasă corect, pot provoca durere și umflătură, infecții ale gingiei din jur (pericoronarită), carii, boală gingivală, chisturi sau abcese, iar atunci soluția obișnuită este extracția.^[1] Extracția chirurgicală înseamnă tăierea gingiei, lărgirea locașului osos și scoaterea dintelui dintr-o bucată sau tăiat în două-trei bucăți, urmată de o perioadă de recuperare care poate ajunge la două săptămâni.^[1]

Problema apare atunci când rădăcinile molarului inferior sunt foarte aproape de canalul mandibular, tunelul osos prin care trece nervul alveolar inferior — cel care dă sensibilitate buzei inferioare, bărbiei și gingiei. Printre complicațiile posibile ale extracției se numără lezarea nervilor din apropierea dintelui, cu amorțeală sau furnicături la limbă, buză și bărbie; de obicei sensibilitatea revine, dar tulburarea poate ține câteva săptămâni sau luni.^[1]

Coronectomia este îndepărtarea parțială a molarului de minte inferior, gândită tocmai pentru a evita leziunile nervului alveolar inferior: chirurgul secționează și scoate coroana dintelui, iar rădăcinile rămân intenționat în os. Reușita ține de câteva puncte considerate esențiale: starea pulpei și a țesuturilor din jurul vârfului rădăcinii înainte de operație, felul în care se secționează coroana, închiderea plăgii și urmărirea pacientului după intervenție.^[2]

Când se recomandă coronectomia în locul extracției complete

Decizia se bazează pe imagini care arată raportul dintre rădăcinile molarului și canalul mandibular. Semnele radiologice asociate cu riscul de leziune a nervului alveolar inferior sunt contactul rădăcinilor cu canalul, întreruperea peretelui osos al acestuia, îngustarea și devierea canalului, devierea sau încovoierea rădăcinii (dilacerație) și prezența unui canal retromolar; ele se caută atât pe radiografia panoramică, cât și pe tomografia computerizată cu fascicul conic (CBCT).^[3]

Interpretarea acelorași imagini diferă însă de la un specialist la altul. Într-un studiu în care opt examinatori au evaluat 30 de radiografii panoramice și 30 de examinări CBCT ale acelorași pacienți, chirurgii oro-maxilo-faciali au identificat mai des îngustarea și devierea canalului decât medicii dentiști generaliști și au indicat mai frecvent decât aceștia coronectomia, în timp ce radiologii dentari au detectat mai multe încovoieri ale rădăcinilor și canale retromolare.^[3]

Coronectomia nu este, așadar, o alegere implicită pentru orice molar de minte inclus, ci o soluție rezervată cazurilor în care imaginile arată un risc real pentru nerv. Rezultatele depind mult de cât de atent este ales cazul și de tehnica folosită — evaluarea formei rădăcinilor, secționarea incompletă a coroanei și evitarea retracției lingvale a țesuturilor moi.^[4]

Ce arată studiile: beneficii și riscuri față de extracția completă

O revizuire sistematică și meta-analiză publicată în 2025 a reunit 34 de studii observaționale, cu 7.115 molari de minte de la 4.477 de pacienți, comparând coronectomia cu extracția completă. Coronectomia a redus riscul de leziune a nervului alveolar inferior (risc relativ 0,1) și a nervului lingual (0,2), precum și incidența alveolitei — „locașul uscat", complicația dureroasă care apare când cheagul nu se formează bine sau se pierde. Pentru infecția de după operație nu a fost nicio diferență între cele două tehnici. În schimb, după coronectomie a fost nevoie de o a doua intervenție chirurgicală în 3,63% din cazuri, rădăcina s-a expus în 2,66%, iar procedura a eșuat ca atare în 2,79%.^[5]

O a doua meta-analiză, pe 42 de studii cu 3.095 de pacienți din 18 țări, a ajuns la concluzii asemănătoare: coronectomia a scăzut riscul de leziune a nervului alveolar inferior, durerea de după operație și alveolita, dar a fost însoțită de un risc mai mare de reintervenție.^[6] O meta-analiză din 2025 a studiilor clinice a confirmat scăderea marcată a riscului de tulburare de sensibilitate (risc relativ 0,09) și o reducere mică a durerii, dar nu a găsit o diferență semnificativă pentru infecție sau alveolită — semn că, la acest capitol, dovezile nu sunt încă unitare.^[7]

Un studiu clinic a comparat 220 de coronectomii, făcute pe dinți cu semne de apropiere de canalul mandibular, cu 218 extracții complete, făcute pe dinți fără astfel de semne — deci nu pe grupuri cu risc egal. Tulburarea de sensibilitate a nervului alveolar inferior a apărut la 0,5% dintre coronectomii și la 3,7% dintre extracțiile complete, iar sângerarea și alveolita au fost mai frecvente după extracția completă. Rădăcinile lăsate pe loc s-au deplasat la 60% dintre dinți la 3 luni și la 74% la 12 luni, dar expunerea rădăcinii a fost rară, iar rădăcinile au avut nevoie rareori de scoatere.^[8]

O analiză a 167 de coronectomii făcute într-un singur serviciu a raportat o rată de succes de 93%. Procedura a eșuat chiar în timpul intervenției în 3,6% din cazuri — rădăcina s-a mobilizat și a trebuit scoasă atunci. Durerea a apărut la 15% dintre pacienți, infecția la 9% și alveolita la 3,6%, iar trei pacienți (1,8%) au avut nevoie de scoaterea rădăcinii mai târziu. Doisprezece pacienți au avut o formă de afectare nervoasă: la trei dintre ei leziunea a fost permanentă, la nouă temporară.^[4]

Ce se întâmplă cu rădăcina lăsată în os

Rădăcina rămasă nu stă pe loc: se îndepărtează treptat de canalul nervului, pe măsură ce osul din jur se remodelează. Un studiu prospectiv pe 165 de coronectomii la 141 de pacienți a măsurat această deplasare la 2 și la 6 luni după operație — în medie 3,3 mm la 2 luni și 5,3 mm la 6 luni, mișcarea fiind mai rapidă în primele două luni decât în intervalul următor. Vârsta mai mică și sexul feminin s-au asociat cu o deplasare mai amplă.^[9]

Deplasarea are și o față mai puțin comodă: când rădăcina ajunge la suprafață și se expune, poate fi nevoie de o a doua operație. O sinteză din 2025 a șase revizuiri sistematice, cu 5.896 de pacienți și 7.913 coronectomii reușite, a găsit o rată globală de reintervenție de 4,45%, la intervale care au mers de la șase luni la zece ani (în medie 10,4 luni). Motivul principal a fost expunerea rădăcinii, urmat de infecție și de durere, în timp ce leziunea nervului alveolar inferior a rămas rară (0,76%). Autorii insistă asupra urmăririi de lungă durată a acestor pacienți.^[10]

Pentru molarii care trebuie scoși și sunt foarte aproape de canal există și tehnici mai noi, care completează coronectomia cu tracțiune pe un minișurub temporar: rădăcina este trasă controlat departe de nerv și scoasă apoi complet, după circa o lună. Într-un studiu pe 23 de pacienți operați astfel, testarea sensibilității nu a arătat nicio leziune a nervului alveolar inferior, iar durerea de după operație nu a fost mai mare decât la extracția obișnuită.^[11] Abordarea rămâne deocamdată una de centru specializat, nu o practică de rutină.

Cum decurge intervenția și recuperarea

Ca și extracția molarului de minte, coronectomia se face de obicei cu anestezie locală; sedarea sau anestezia generală se folosesc doar dacă dintele este greu de abordat ori pacientul este foarte anxios. Gingia se închide, când e nevoie, cu fire care se resorb singure, iar pacientul pleacă acasă în aceeași zi.^[1]

În primele două săptămâni sunt de așteptat durere și umflătură care încep să se amelioreze după una-două zile, uneori vânătaie pe obraz, maxilar înțepenit și disconfort la mestecat și la înghițit.^[1] Ajută alimentele moi, curățarea blândă a plăgii prin clătire cu apă caldă sărată sau apă de gură, igiena atentă a celorlalți dinți fără a atinge zona operată, precum și evitarea fumatului, a alcoolului și a băuturilor foarte fierbinți.^[1]

Este nevoie de un consult stomatologic urgent dacă apare sângerare care nu se oprește, dacă durerea și umflătura sunt severe ori se agravează și nu cedează la calmante, sau dacă durerea vine cu gust neplăcut în gură, febră și stare generală proastă.^[1]

Limitele coronectomiei

Coronectomia nu rezolvă orice molar de minte inclus și nu este lipsită de riscuri. Are o rată proprie de eșec — 2,79% în meta-analiza celor 34 de studii — și lasă în urmă o rădăcină care va fi urmărită radiologic.^[5] A doua operație, chiar dacă rămâne rară, poate veni la șase luni sau după ani, cel mai des pentru că rădăcina s-a expus.^[10] Rezultatele depind de cât de bine este ales cazul și de tehnica chirurgicală.^[4]

Alegerea între coronectomie și extracție completă se face, prin urmare, individual, cântărind riscul de leziune nervoasă în cazul extracției față de riscul unei a doua intervenții în cazul coronectomiei.

Concluzii

Coronectomia este o soluție pentru o problemă precisă: molarii de minte inferiori incluși ale căror rădăcini sunt periculos de aproape de nervul care dă sensibilitate buzei și bărbiei. Nu este o alternativă universală la extracție, ci o opțiune pentru cazurile în care imaginile arată un risc real pentru nerv. Decizia se ia împreună cu medicul stomatolog sau cu chirurgul oro-maxilo-facial, după evaluarea radiologică a raportului dintre rădăcină și canal, și presupune acceptarea unui compromis: mai puțin risc pentru nerv, în schimbul unei șanse mici, dar reale, de a mai avea nevoie de o intervenție ulterioară și al urmăririi pe termen lung a rădăcinii rămase.